COORDONATORI: Gl.mr. Corneliu POSTU, cdor Iosif BENCZE, col.ing. Marius Marian OLTEANU
AUTORI: Cosmina-Adela LĂZĂRESCU, Iulia Adriana BRAȘOV, Oana-Mihaela BURGHELEA
ISBN: 978-606-524-295-1
Lucrarea de față se dovedește a fi, după cele scrise de către autori, “un izvor istoric de primă importanță, nu doar pentru evoluția Casei Regale, dar și pentru una dintre instituțiile statului al cărui destin se împletește strâns cu monarhia: Armata”.
Actualul proiect are în vedere publicarea cronicilor activități lui Carol I, domnitor și ulterior rege, între anii 1866-1914.
Dat fiind că volumul informațional este extrem de mare, perioada celor 48 de ani de domnie a fost împărțită, volumele 3 și 4, tratând perioada anilor 1866-1877.
Constituind un adevărat exercițiu de public relatios, păstrând desigur proporțiile timpului în care au fost elaborate, ele au practic menirea de a aduce Casa Regală în atenția și interesul publicului, într-o manieră mai puțin oficială, mai aproape de înțelegerea și inimile masei largi a populației.
Cartea a apărut în anul 2022, la Editura Centrul tehnic-editorial al armatei, în condiții grafice de excepție și poate fi achiziționată și în cadrul târgurilor de carte