Elemente de chirurgie reconstructivă în patologia cervicală
9,55lei
AUTORI: RĂZVAN HAINĂROȘIE; CRISTIAN-DRAGOȘ ȘTEFĂNESCU; VIOREL ZAINEA
Autorii lucrării recenzate, Răzvan Hainăroșie, medic primar ORL la Spitalul “Prof. Dr. D.Hociotă”, șef lucrări la UMF Carol Davila, Cristian-Dragoș Ștefănescu, medic primar ORL la Institutul Național de Medicină Aeronautică și Spațială, șef lucrări la UMF Carol Davila și Viorel Zainea, medic primar ORL la Spitalul “Prof. Dr. D.Hociotă”, profesor universitar la UMF Carol Davila, au abordat ca temă, chirurgia reconstructivă în patologia cervicală.
Carte de referință în literatura de specialitate, adresată studenților la medicină, rezidenților, dar și persoanelor interesate de acest domeniu, ne arată că, chirurgia cervicală reprezintă astăzi un domeniu de o complexitate deosebită.
Caracterul multi și interdisciplinar al unor intervenții chirurgicale din această regiune anatomică, aduce la aceeași masă chirurgicală membri ai mai multor ramuri chirurgicale: O.R.L., O.M.F., chirurgie toracică, chirurgie generală și endocrinologică, chirurgie vasculară, neurochirurgie și chirurgie plastică.
Recomandăm lecturarea acestei cărți destinată în egală măsură specialistului în formare, cât și chirurgului O.R.L. consacrat.
Cartea a apărut la Editura Centrului tehnic-editorial al armatei în condiții grafice de excepție și poate fi achiziționată și la târgurile de carte consacrate.
În stoc