Provocări deontologice și metodologice în științele comportamentale aplicate în mediul militar

21,63lei

Autor: Col. Vasile MARINEANU

    Studiul de față se înscrie în categoria studiilor descriptiv-exploratorii cu privire la analiza comportamentului emoțional, respectiv la munca emoțională exprimată de angajații unui penitenciar românesc. Prin natura ei, munca emoțională impune o metodologie de studiu diferită de celelante două tipuri de muncă (munca intelectuală și munca fizică); spre deosebire de munca fizică și cea intelectuală care sunt obiectivate în produse de natură fizică sau spirituală (obiecte, opere științifice), munca emoțională este identificabilă prin efectele sale asupra altor persoane. Termenul „muncă emoțională” a fost descris pentru prima dată în anul 1979, de Arlie Russel Hochschild și a fost caracterizat pe larg într-o serie de cercetări științifice din domeniul managementului și psihologiei organizaționale.

    Rezultatele studiului descriu comportamentele de muncă emoțională prin joc profund al emoțiilor, caracterizate prin nivele diferitede interiorizare a normelor instituționale, efort emoțional, și disonanță emoțională.

    Cartea a apărut în anul 2017, la Editura Centrului tehnic-editorial al armatei, în condiții grafice de excepție și poate fi achiziționată și în cadrul târgurilor de carte consacrate.

În stoc

SKU: 179 Categorie: