Teoria și practica genului jurnalistic

14,28lei

Autor: Maria-Magdalena POPESCU

Volumul de față se adresează atât studenților interesați de mass-media și jurnalism, cât și publicului larg interesat de jurnalismul larg și de maniera în care el se poate realiza, dezvolta și chiar promova. Abordarea practică a acestei lucrări o face nu doar să fie accesibilă oricui, ci chiar îndeamnă la participare si, de ce nu, la creație de produse jurnalistice. „Teoria și practica genului jurnalistic” debutează cu o scurtă trecere în revistă a ceea ce înseamnă conceptul „comunicare mediatică” și cum se raportează aceasta la alte tipuri de comunicare, care sunt rolurile, funcțiile și efectele mass-media, dar și ale consumului mediatic asupra tuturor tipurilor de public, urmând a arăta, foarte pe scurt, care sunt cele mai cunoscute modele de influențare ale opiniei publice prin intermediul mass-media. După ce a fost creat contextul necesar și au fost analizate elementele legate de definirea domeniului, va urma prezentarea conținutului mediatic într-o manieră organizată și eficientă, insistând pe felul în care cele mai importante produse jurnalistice sunt redactate, ca apoi să acordăm atenție elementelor de stil, dar și caracteristicilor stilului jurnalistic cu tot ceea ce înseamnă ele pentru momentul redactării: criterii de organizare ale procesului de selecție a informației, producție și particularizare în funcție de canalul media pe care va fi diseminat.
Cartea a apărut în anul 2018, la Editura Centrului tehnic-editorial al armatei în condiții grafice de excepție și poate fi achiziționată și la târgurile de carte consacrate.

În stoc

SKU: 032 Categorie: